Scopul și obiectivele

Educatia STEM / STEAM

STEM reprezintă un concept educațional ce se bazează pe ideea de educare a elevilor și studenților în patru domenii: știință, tehnologii, inginerie și matematică, folosind o abordare multi-disciplinară și aplicată. Mai degrabă decât a preda aceste discipline separat și distinct, STEM le integrează într-o paradigmă de învățare coerentă bazată pe aplicații din lumea reală.

STEAM (știință, tehnologii, inginerie, arte și matematică) este o nouă abordare a filozofiei STEM ce recunoaște valoarea artelor atât în dezvoltarea armonioasă a individului cât și a societății umane.

Educația STEM Creativă implică folosirea principiilor STEM + Arte = STEAM ce presupune și integrarea tuturor disciplinelor umaniste.

Scopul Asociatiei CRESTEM

Crearea, dezvoltarea și promovarea unui ecosistem educațional capabil să ofere copiilor și studenților o educație completă, echilibrată și de calitate, care să le permită acestora să ia decizii în cunoștință de cauză, ce vor avea impact asupra lumii și modul în care aceștia vor trăi.

Obiectivele Asociatiei CRESTEM

  • Crearea unui cadrul de lucru educațional, de tip STEAM, adaptat la sistemul educațional românesc.
  • Crearea, adaptarea și promovarea de programe educaționale STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică) adaptate la contextul și specificul sistemul de învățământ românesc.
  • Sprijinirea adoptării de programe STEAM de către instituțiile educaționale publice și private.
  • Sprijinirea creării de activități extra-școlare precum cluburi de robotică, cercuri de informatică, etc., ce folosesc abordarea de tip STEAM.
  • Organizarea de concursuri și competiții de înaltă calitate ce promovează abordarea STEAM.
  • Stimularea și încurajarea elevilor de a se implica de mici în dezvoltarea de proiecte tehnice cu perspectiva orientării către licee/facultăți de profil.
  • Stimularea și încurajarea elevilor de a se implica de mici în dezvoltarea de proiecte cu impact social.
  • Încurajarea elevilor și studenților să lucreze în echipe, să împărtășească din experiența și cunoștințele acumulate cu semeni lor.
  • Promovarea conceptului de voluntariat în rândul elevilor, studenților, părinților și altor categorii de adulți.
  • Reducerea abandonului scolar în rândul elevilor și studenților.
  • Oferirea de șanse egale și acces la educație, tuturor copiilor indiferent de sex, vârstă, situație materială, religie sau alte criterii de discriminare.